...Dor

Oare persoanelor care nu-si mai amintesc de mine, le e dor de mine?
Oare sunt atat de nesemnificativ pentru toti cei care nu-mi dau un semn cu lunile, sau le e dor in secret?
Oare toti cei care m-au uitat se mai gandesc la mine?

Ati observat ca exista persoane care se gandesc la voi doar atunci cand se simt singure? Aceste persoane apar brusc in viata voastra, isi satisfac dorintele, ca apoi, cand ceva mult mai bun se iveste la orizont, sa dispara iar.
Mereu m-am intrebat care este motivul pentru care se reintorc: sa fie oare disponibilitatea noastra neconditionata? De ce pentru unii, am fi buni doar in momentul in care lor le lipseste ceva ? Si de ce tocmai noi?

Cred ca pana la urma traim intr-un cerc vicios: noi ii vedem doar pe ceilalti, nu si cand intre noi si ceilalti se pune semnul egalitatii. Practic, jumatate din viata suntem jucarii si cealalta jumatate suntem jucatori.

Totul ar fi mult mai simplu, daca lumea ar fi deschisa si sincera: "Astazi m-am gandit la tine", "Mi-e dor de tine", "Nu te-am uitat", cu astfel de mesaje s-ar duce naibii o groaza de intrebari, si sincer sa fiu, pe mine m-ar ajuta grozav.
Nu am sa inteleg niciodata oamenii care dispar total din viata mea un timp, ca apoi sa reapara mai senini ca niciodata, ca la final s-o ia de la capat.
But then again, daca totul ar fi atat de simplu, unde ar mai fi distractia, macinatul nervilor, rosul unghiilor, nedormitul noptilor, barfelor nesfarsite cu prietenii, curiozitatea?

Odata cu inaintarea in varsta, poate am sa inteleg si eu ca nu toate lucrurile trebuie sa-mi fie clare in minte si atunci am sa-mi pot expune mult mai obiectiv si rational punctul de vedere.
Insa, fiecare varsta are farmecul ei si pana una alta, intrebarea mea ramane:
Ti-e dor de mine?