by Supradoza
Tare docu !
duminică, 18 decembrie 2011
sâmbătă, 17 decembrie 2011
Ganduri si trairi
by Supradoza
Atunci cand m-au ranit , am stiut sa iert atunci cand am vazut ca nu mai am sanse, am stiut sa renunt. Atunci cand am simtit ca nu mai am loc in viata cuiva, am stiut sa plec. Atunci cand am cazut, am asteptat sa se potoleasca furtuna si apoi m-am ridicat. Atunci cand m-a durut, nu mi-a fost frica sa plang si mereu am stiut sa fiu sincer, atat cu mine cat si cu cei din jur.Multi au numit asta sensibilitate si doar foarte putini au inteles ca aceasta e de fapt adevarata putere…..
Atunci cand m-au ranit , am stiut sa iert atunci cand am vazut ca nu mai am sanse, am stiut sa renunt. Atunci cand am simtit ca nu mai am loc in viata cuiva, am stiut sa plec. Atunci cand am cazut, am asteptat sa se potoleasca furtuna si apoi m-am ridicat. Atunci cand m-a durut, nu mi-a fost frica sa plang si mereu am stiut sa fiu sincer, atat cu mine cat si cu cei din jur.Multi au numit asta sensibilitate si doar foarte putini au inteles ca aceasta e de fapt adevarata putere…..
Ce te face ?
Te uiti la ceas, e tarziu!
Ceva nu te lasa sa te lasi ..
Te uiti la ceas, tre’ sa scri,
poate-i devreme, ‘n orice caz...
Te uiti in calendar, clar, negru pe alb:
maine devine azi!
Te uiti in oglinda,
fire de par alb – cu ce-ai ramas? ?
Ceva nu te lasa sa te lasi ..
Te uiti la ceas, tre’ sa scri,
poate-i devreme, ‘n orice caz...
Te uiti in calendar, clar, negru pe alb:
maine devine azi!
Te uiti in oglinda,
fire de par alb – cu ce-ai ramas? ?
sâmbătă, 10 decembrie 2011
Temporary insanity
by Supradoza
Nu fac nimic diferit ca ieri: exist si azi. Respir si azi. Insa astazi am avut curaj sa ma uit prin "curtea mea". Evit cu o precizie fantastica unele aspecte ale vietii mele, pentru ca stiu ca, atunci cand ma voi hotari sa stau fata in fata cu ele, man, this ain't gonna be easy..
Dar cand ma decid si ma apuc sa ridic perdeaua diafana, inainte fac asta: accept ca s-ar putea sa doara sa pot privi drept in ochi adevarul gol golut, si adevarul redus la plasticitate absoluta; si pentru ca tin la mine si ma cunosc, si stiu ca nu reusesc sa accept sa vad lucrurile cu curaj decat daca sunt luat intr-un anumit fel, si cu o anumita delicatete, atunci fac acest lucru in cel mai diplomat mod posibil: dau drumul la un film din cele care mi-au placut mie la viata mea, si usor, usor, cum se scurg secventele si replicile, incep si gandesc.
Orice virtuti ar avea o fire echilibrata, asta e doar o forma placuta de nebunie!
Nu stiu cati dintre noi au curajul sa se arate asa cum sunt, sa se comporte asa cum simt, sa spuna cu gura mare ce gandesc. In mod clar, nu sunt multi din tagma asta. Pentru ca altfel ar sparge tiparul supusului dogmei sociale, si pentru ca ar iesi din randuri, se vor uita urat la ei. Se vor uita ca la niste ciudati si instabili emotionali, fara sa aibe curajul sa recunoasca propria lor instabilitate si vulnerabilitate.
E dureros cred, sa acceptam aceasta limitare de putere, vointa, securitate. In fact, suntem atat de pereni si perisabili, ca uneori ma intreb oare cum reusim sa traim 70 de ani si nu suntem toti institutionalizati?!! Asta pentru ca probabil, societatea in care traim, este oricum un ospiciu in care nebunii circula in libertate??!
Nu stiu de ce ni se intampla aceste lucruri, nu stiu de ce suntem supusi la atatea incercari de toate formele, de ce avem parte de exercitii cardio gratuite ale sufletului, pentru ca, indiferent ca totul pare o cursa si la final ar fi de preferat sa castigi (caci asa ai invatat tu cand erai mic), oare care este sensul?
Am pe langa mine multi oameni care la varsta similara cu a mea, se intreaba care este de fapt sensul vietii? Care este de fapt logica pentru care te nasti? Ce inseamna sa fii implinit ca om? Prin ce anume esti apreciat de tine insuti si apoi de restul? Ce te defineste pe tine? Si sirul intrebarilor poate continua...
Se zice ca daca te casatoresti, faci copii, construiesti o casa si sadesti un pom, poti spune despre tine ca te-ai facut util Universului.
Dar daca inca nu ai facut niciuna dintre toate acestea? Isi scade mai mult valoarea ca om? Esti tratat ca un inadapt?
Poate ca timpul meu cu timpul lor nu este acelasi. Poate ca ritmul meu, cu ritmul lor nu se pupa. Asta nu inseamna ca sunt cu ceva mai prejos
Nu inseamna ca sunt mai idiot mai sarac in simtire sau intelect.
Nu inseamna ca nu am capacitatea, nu inseamna ca sunt redus ca om. Doar ca timpul meu cu timpul lor nu este acelasi.
Da, imi doresc o normalitate asa cum este ea descrisa ca "sensul vietii" de catre semenii mei. De ce? Pentru ca as vrea sa vad ca zbuciumul meu si eforturile mele de atatia ani nu au fost in zadar. Pana acum, daca ma uit, nu am lasat nimic in urma. Poate ca de aici inainte insa se vor petrece minunile. Si poate ca am avut nevoie de anii astia ca sa pot culmina toata experienta in anii care vor sa vina... Ma simt nebun cu acte in regula uneori, si de o luciditate inspaimantatoare alte ori, de o siguranta de sine fascinant uneori, si atat de puternic senzorial si de necontrolat alte ori...
Fara mine, fara tine, fara ei, lumea in mod clar ar fi mai saraca. Fara nebunia noastra temporara si fara zbuciumul interior afisat fara frica, noi restul nu am reusi sa invatam nimic. Oricum, pana nu suntem aproape de a fi ingropati de vii nu reactionam. Insa se pare ca noi, ca specie, in ultimile decenii incepem sa invatam si din ce experiente traiesc altii. Asta inseamna ca ne-a mai crescut putin coeficientul de inteligenta.
Pana cand am sa vad finalul povestii vietii mele, citesc randurile de mai jos si zambesc..
Nu fac nimic diferit ca ieri: exist si azi. Respir si azi. Insa astazi am avut curaj sa ma uit prin "curtea mea". Evit cu o precizie fantastica unele aspecte ale vietii mele, pentru ca stiu ca, atunci cand ma voi hotari sa stau fata in fata cu ele, man, this ain't gonna be easy..
Dar cand ma decid si ma apuc sa ridic perdeaua diafana, inainte fac asta: accept ca s-ar putea sa doara sa pot privi drept in ochi adevarul gol golut, si adevarul redus la plasticitate absoluta; si pentru ca tin la mine si ma cunosc, si stiu ca nu reusesc sa accept sa vad lucrurile cu curaj decat daca sunt luat intr-un anumit fel, si cu o anumita delicatete, atunci fac acest lucru in cel mai diplomat mod posibil: dau drumul la un film din cele care mi-au placut mie la viata mea, si usor, usor, cum se scurg secventele si replicile, incep si gandesc.
Orice virtuti ar avea o fire echilibrata, asta e doar o forma placuta de nebunie!
Nu stiu cati dintre noi au curajul sa se arate asa cum sunt, sa se comporte asa cum simt, sa spuna cu gura mare ce gandesc. In mod clar, nu sunt multi din tagma asta. Pentru ca altfel ar sparge tiparul supusului dogmei sociale, si pentru ca ar iesi din randuri, se vor uita urat la ei. Se vor uita ca la niste ciudati si instabili emotionali, fara sa aibe curajul sa recunoasca propria lor instabilitate si vulnerabilitate.
E dureros cred, sa acceptam aceasta limitare de putere, vointa, securitate. In fact, suntem atat de pereni si perisabili, ca uneori ma intreb oare cum reusim sa traim 70 de ani si nu suntem toti institutionalizati?!! Asta pentru ca probabil, societatea in care traim, este oricum un ospiciu in care nebunii circula in libertate??!
Nu stiu de ce ni se intampla aceste lucruri, nu stiu de ce suntem supusi la atatea incercari de toate formele, de ce avem parte de exercitii cardio gratuite ale sufletului, pentru ca, indiferent ca totul pare o cursa si la final ar fi de preferat sa castigi (caci asa ai invatat tu cand erai mic), oare care este sensul?
Am pe langa mine multi oameni care la varsta similara cu a mea, se intreaba care este de fapt sensul vietii? Care este de fapt logica pentru care te nasti? Ce inseamna sa fii implinit ca om? Prin ce anume esti apreciat de tine insuti si apoi de restul? Ce te defineste pe tine? Si sirul intrebarilor poate continua...
Se zice ca daca te casatoresti, faci copii, construiesti o casa si sadesti un pom, poti spune despre tine ca te-ai facut util Universului.
Dar daca inca nu ai facut niciuna dintre toate acestea? Isi scade mai mult valoarea ca om? Esti tratat ca un inadapt?
Poate ca timpul meu cu timpul lor nu este acelasi. Poate ca ritmul meu, cu ritmul lor nu se pupa. Asta nu inseamna ca sunt cu ceva mai prejos
Nu inseamna ca sunt mai idiot mai sarac in simtire sau intelect.
Nu inseamna ca nu am capacitatea, nu inseamna ca sunt redus ca om. Doar ca timpul meu cu timpul lor nu este acelasi.
Da, imi doresc o normalitate asa cum este ea descrisa ca "sensul vietii" de catre semenii mei. De ce? Pentru ca as vrea sa vad ca zbuciumul meu si eforturile mele de atatia ani nu au fost in zadar. Pana acum, daca ma uit, nu am lasat nimic in urma. Poate ca de aici inainte insa se vor petrece minunile. Si poate ca am avut nevoie de anii astia ca sa pot culmina toata experienta in anii care vor sa vina... Ma simt nebun cu acte in regula uneori, si de o luciditate inspaimantatoare alte ori, de o siguranta de sine fascinant uneori, si atat de puternic senzorial si de necontrolat alte ori...
Fara mine, fara tine, fara ei, lumea in mod clar ar fi mai saraca. Fara nebunia noastra temporara si fara zbuciumul interior afisat fara frica, noi restul nu am reusi sa invatam nimic. Oricum, pana nu suntem aproape de a fi ingropati de vii nu reactionam. Insa se pare ca noi, ca specie, in ultimile decenii incepem sa invatam si din ce experiente traiesc altii. Asta inseamna ca ne-a mai crescut putin coeficientul de inteligenta.
Pana cand am sa vad finalul povestii vietii mele, citesc randurile de mai jos si zambesc..
"Go ahead and cry now,
Just give in to the madness,
The only way to feel your joy,
Is to first feel the sadness..."
"All of the happiness you seek,
All of the joy for which you pray,
Is closer than you think,
Is just one hundred tears away"...
Just give in to the madness,
The only way to feel your joy,
Is to first feel the sadness..."
"All of the happiness you seek,
All of the joy for which you pray,
Is closer than you think,
Is just one hundred tears away"...
In a Vampire World...
by Supradoza
Sunt atatea aspecte ale vietilor noastre...dar noi nu vorbim despre cele mai intunecate.. nu discutam despre chestiile atat de adanc ingropate in mintea noastra, despre lucrurile care le descoperim cu stupoare la noi, care ne sperie, ne fascineaza, ne irita, sau ne bucura uneori....si nu le aducem la suprafata pentru ca este rusinos, promiscuu, kinky, sau ii fac pe ceilalti sa se uite la noi ca la un bolnav mintal, doar ca, ipotetic, ai avea curajul sa faci ce marea majoritate nu face: sa'ti recunosti slabiciunea, ciudatenia, si puterea imginatiei si a intrebarilor.. Acea putere fascinanta a intrebarilor....
Este vorba despre subiectele tabu ale existentei noastre.. de azi, le trantesc pe masa! De ce? Pentru ca ele exista, si ipocrizia nu este sora mea... And I like to dare life! Eu le recunosc. After all, I'm only human!
Astazi este vorba despre o alta latura a mea: cea care vede, constata, nu intelege -> intreaba, intelege -> exploreaza....si provoaca... viata la dialog :)
Weird subject for this day, huh? :)
Azi mi s-au oprit ochii pe o coperta de carte.. Cartile, salvarea mea de la realitate... O poveste despre vii, morti, viata de apoi, sete de sange, pasiune extrema, manipulare, putere, slabiciune, fatal attraction, blood boilig, hormons, well... Overbursting!
Personajele astea din underground, underworld, sau cum vreti voi sa le spuneti... does they exist? Doesn't they?! Eather way... nascocirea asta a noastra, cu radacini in istoria ascunsa a lumii, that gives you the chance to wonder.. to FEEL the thrill.. the energy, the questions inside, how's loosing control ?... how's running on the coridors of dark casles?....Fear? Remember it? Remember what instincts awakens from your deepest corners, that you forgot about?
Cautare, sete de viata, pentru ca sunt disparuti pe vecie si incerca sa reinvie trairi, emotii, sentimente adanc ingropate in gheata... Dorinta de a poseda si domina nascuta din slabiciunea...lipsei de puls?! Sau.. memoria genetica ce pulseaza in venele unui om viu, pe care o piele de diamant rece, crispata, o cauta cu disperarea dulcei amintiri de once upon a time? Senzatia de pierzanie, resurection, dorul de durere, tristete, bucurie, adrenalina de fapt, dorul de adrenalina... dorul de puls! Because they, humans, do have HEARTS! Blood.. Inside their veins, blood is pouring life into a vampire mouth, because its thirst never ends... Thirst of life... Well, vampires of your souls...
Passion, lust, fear, still wondering how would it be like?... Nu v-ati intalnit si voi vampirii vietilor voastre, foarte vii, dar atat de morti pe dinauntru, porniti la vanatoare just for the fun of the game? Nu ati fost si voi, la randul vostru, insetati, odata in viata, de viata? Well, been there, done that... Acest schimb de roluri uneori ma infioara... Viata capata atatea forme de exprimare, ca ramai uneori inlemnit de atat elocventa.. si experimentezi, o data in rolul de tu insuti, si o data in rolul de someone in somebody's life, how is like being, feeling like an 800 years old... Is a real struggle between the evil you, lost you, passionated you, empty you, and the living one inside you... Complex beings we are, aren't we?....
Wondering about life wonders... again, tonight... and is just the beginning of the juney... My wondering jurney.....Ropo chétach cétblíadnach, cech cét diib ar úair..so I could learn..
Sunt atatea aspecte ale vietilor noastre...dar noi nu vorbim despre cele mai intunecate.. nu discutam despre chestiile atat de adanc ingropate in mintea noastra, despre lucrurile care le descoperim cu stupoare la noi, care ne sperie, ne fascineaza, ne irita, sau ne bucura uneori....si nu le aducem la suprafata pentru ca este rusinos, promiscuu, kinky, sau ii fac pe ceilalti sa se uite la noi ca la un bolnav mintal, doar ca, ipotetic, ai avea curajul sa faci ce marea majoritate nu face: sa'ti recunosti slabiciunea, ciudatenia, si puterea imginatiei si a intrebarilor.. Acea putere fascinanta a intrebarilor....
Este vorba despre subiectele tabu ale existentei noastre.. de azi, le trantesc pe masa! De ce? Pentru ca ele exista, si ipocrizia nu este sora mea... And I like to dare life! Eu le recunosc. After all, I'm only human!
Astazi este vorba despre o alta latura a mea: cea care vede, constata, nu intelege -> intreaba, intelege -> exploreaza....si provoaca... viata la dialog :)
Weird subject for this day, huh? :)
Azi mi s-au oprit ochii pe o coperta de carte.. Cartile, salvarea mea de la realitate... O poveste despre vii, morti, viata de apoi, sete de sange, pasiune extrema, manipulare, putere, slabiciune, fatal attraction, blood boilig, hormons, well... Overbursting!
Personajele astea din underground, underworld, sau cum vreti voi sa le spuneti... does they exist? Doesn't they?! Eather way... nascocirea asta a noastra, cu radacini in istoria ascunsa a lumii, that gives you the chance to wonder.. to FEEL the thrill.. the energy, the questions inside, how's loosing control ?... how's running on the coridors of dark casles?....Fear? Remember it? Remember what instincts awakens from your deepest corners, that you forgot about?
Cautare, sete de viata, pentru ca sunt disparuti pe vecie si incerca sa reinvie trairi, emotii, sentimente adanc ingropate in gheata... Dorinta de a poseda si domina nascuta din slabiciunea...lipsei de puls?! Sau.. memoria genetica ce pulseaza in venele unui om viu, pe care o piele de diamant rece, crispata, o cauta cu disperarea dulcei amintiri de once upon a time? Senzatia de pierzanie, resurection, dorul de durere, tristete, bucurie, adrenalina de fapt, dorul de adrenalina... dorul de puls! Because they, humans, do have HEARTS! Blood.. Inside their veins, blood is pouring life into a vampire mouth, because its thirst never ends... Thirst of life... Well, vampires of your souls...
Passion, lust, fear, still wondering how would it be like?... Nu v-ati intalnit si voi vampirii vietilor voastre, foarte vii, dar atat de morti pe dinauntru, porniti la vanatoare just for the fun of the game? Nu ati fost si voi, la randul vostru, insetati, odata in viata, de viata? Well, been there, done that... Acest schimb de roluri uneori ma infioara... Viata capata atatea forme de exprimare, ca ramai uneori inlemnit de atat elocventa.. si experimentezi, o data in rolul de tu insuti, si o data in rolul de someone in somebody's life, how is like being, feeling like an 800 years old... Is a real struggle between the evil you, lost you, passionated you, empty you, and the living one inside you... Complex beings we are, aren't we?....
Wondering about life wonders... again, tonight... and is just the beginning of the juney... My wondering jurney.....Ropo chétach cétblíadnach, cech cét diib ar úair..so I could learn..
Stuck in a moment...
by Supradoza
Cateodata imi vine greu sa ma pornesc sa scriu. Poate pentru ca imi trec atatea prin minte, sau intru intr-un blank profund, oricare dintre cazuri ar fi insa, ambele ma naucesc.
Vad prieteni care sunt inversunati impotriva unor lucruri, dar atat de inversunati ca uita sa mai vada ceva placut in fata ochilor. Nu vad decat aspectele negative la orice ii arati si spui. Nu se mai bucura de lucrurile marunte, si ce mare pierdere pentru ei... Ma doare pentru ei.
Vad alti prieteni care, la varsta mea sau pe aproape, au probleme de sanatate majore. Varii cauze. Sunt prea tineri si prea frumosi pentru asta.. Ma doare pentru ei.
Ma uit la mine cat de nesigur sunt, nu uneori, ci permanent, de viitor. Oare nu suntem noi toti asa? Si toate fricile si temerile mele sunt transpuse in planuri de viitor, de back-up ca sa nu ajung sa etc diverse probleme. Ma inchisteaza toata aceasta stare alerta, de ferire de tot si de toate. Parca sunt haituit de ceva invizibil, care, da, se cheama teama. Si in fuga asta permanenta si in frica asta permanenta nu pot sa traiesc momentul prezent... Si ma doare pentru mine.
A fost o zi a aiurelilor , a plutit deasupra capului meu un nor de confuzie. Habar nu am incotro ma duc si ce fac. Mereu cautam viitorul si ne desenam traictorii. Si daca nu ajungem acolo suferim depresii puternice si dezamagiri. Realismul viitorului se bazeaza pe o analiza profunda a prezentului. Si noi asta uitam. Ne dorim mai mult, si mai mult, pentru ca ne auto-conditionam ca doar asa o sa fim fericiti. Si atingem anumite praguri pe care ne-am dorit sa le atingem, si nu ne mai satisface victoria, si vrem mai mult, pentru ca doar asa o sa fim fericiti. Si nu mai terminam cu conditionarea fericirii. Dar ACUM? Ce ar avea daca acum am goli mintea, si am vedea cat de fericiti am fi sa ascultam tacerea din noi... Ar incepe totul sa mai capete o noima. Asa cum are noima inceperea unui nou tablou pe o panza alba..
Avem nevoie de acea panza alba permanent ca sa putem sa incepem orice, dar fara conditionari si mosteniri ale memoriei proprii..
Am temeri, da. I'm only human.. Dar tot homo sapiens a descoperit ca Universul scrie poezii despre starile tale atat de variate si uneori haotice, si rade uitandu-se cum te chinui fara noima pentru ca nu poti invata niste reguli simple: ca de exemplu carpe diem.
Ma uit din cand in cand, sau mai des in ultima vreme, in jurul meu. In ochii prietenilor mei, in privirile strainilor.. Si caut sa vad momentul ala cand nu mai sunt preocupati de viitor si sunt linistiti.. si sunt acolo cu mine cand vorbesc, si nu le mai trec sapte mii de ganduri pe secunda prin creier, umplandu-l cu mizerii..
Am o perioada de meditatie asupra la tot ce ma inconjoara.. Parca le vad pentru prima oara.. Parca niciodata nu m-am oprit sa observ ca acum. Si ma redescopar in fiecare zi... si cu mirare si extaz cand ma gasesc cu mintea goala... Apoi parca totul are alta perspectiva si se leaga in moduri cu totul misterioase si nebanuite spre calea reusitei...
Cateodata imi vine greu sa ma pornesc sa scriu. Poate pentru ca imi trec atatea prin minte, sau intru intr-un blank profund, oricare dintre cazuri ar fi insa, ambele ma naucesc.
Vad prieteni care sunt inversunati impotriva unor lucruri, dar atat de inversunati ca uita sa mai vada ceva placut in fata ochilor. Nu vad decat aspectele negative la orice ii arati si spui. Nu se mai bucura de lucrurile marunte, si ce mare pierdere pentru ei... Ma doare pentru ei.
Vad alti prieteni care, la varsta mea sau pe aproape, au probleme de sanatate majore. Varii cauze. Sunt prea tineri si prea frumosi pentru asta.. Ma doare pentru ei.
Ma uit la mine cat de nesigur sunt, nu uneori, ci permanent, de viitor. Oare nu suntem noi toti asa? Si toate fricile si temerile mele sunt transpuse in planuri de viitor, de back-up ca sa nu ajung sa etc diverse probleme. Ma inchisteaza toata aceasta stare alerta, de ferire de tot si de toate. Parca sunt haituit de ceva invizibil, care, da, se cheama teama. Si in fuga asta permanenta si in frica asta permanenta nu pot sa traiesc momentul prezent... Si ma doare pentru mine.
A fost o zi a aiurelilor , a plutit deasupra capului meu un nor de confuzie. Habar nu am incotro ma duc si ce fac. Mereu cautam viitorul si ne desenam traictorii. Si daca nu ajungem acolo suferim depresii puternice si dezamagiri. Realismul viitorului se bazeaza pe o analiza profunda a prezentului. Si noi asta uitam. Ne dorim mai mult, si mai mult, pentru ca ne auto-conditionam ca doar asa o sa fim fericiti. Si atingem anumite praguri pe care ne-am dorit sa le atingem, si nu ne mai satisface victoria, si vrem mai mult, pentru ca doar asa o sa fim fericiti. Si nu mai terminam cu conditionarea fericirii. Dar ACUM? Ce ar avea daca acum am goli mintea, si am vedea cat de fericiti am fi sa ascultam tacerea din noi... Ar incepe totul sa mai capete o noima. Asa cum are noima inceperea unui nou tablou pe o panza alba..
Avem nevoie de acea panza alba permanent ca sa putem sa incepem orice, dar fara conditionari si mosteniri ale memoriei proprii..
Am temeri, da. I'm only human.. Dar tot homo sapiens a descoperit ca Universul scrie poezii despre starile tale atat de variate si uneori haotice, si rade uitandu-se cum te chinui fara noima pentru ca nu poti invata niste reguli simple: ca de exemplu carpe diem.
Ma uit din cand in cand, sau mai des in ultima vreme, in jurul meu. In ochii prietenilor mei, in privirile strainilor.. Si caut sa vad momentul ala cand nu mai sunt preocupati de viitor si sunt linistiti.. si sunt acolo cu mine cand vorbesc, si nu le mai trec sapte mii de ganduri pe secunda prin creier, umplandu-l cu mizerii..
Am o perioada de meditatie asupra la tot ce ma inconjoara.. Parca le vad pentru prima oara.. Parca niciodata nu m-am oprit sa observ ca acum. Si ma redescopar in fiecare zi... si cu mirare si extaz cand ma gasesc cu mintea goala... Apoi parca totul are alta perspectiva si se leaga in moduri cu totul misterioase si nebanuite spre calea reusitei...
vineri, 9 decembrie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)