Am incercat insa nu mai are rost. Am sters, am luat-o de la capat, iar am sters si am incercat din nou. Degeaba. Nu mai are rost. Nici macar nu am salvat ce am scris. Pacat. Era o vreme cand scriam in fiecare zi si imi facea bine. Acum e un haos total. Indiferent ce as face eu, niciodata nu va fi de ajuns… pentru nimeni.Si nimeni nu ma cunoaste cu adevarat. Nimeni nu stie cand mi-a fost rau, cand am zambit, cand m-a durut sau cate nopti am adormit plangand. Nimanui nu i-a pasat.
Am cautat ceva mereu. Am cautat atat de mult incat am uitat ce caut. Am ridicat un zid in jurul meu si m-am transformat in cineva care credeam eu ca e de neatins. Am crezut ca asa e bine. Ca nu am nevoie de nimeni. Ca pot eu. Am uitat cum e sa simti, sau poate nu am stiut niciodata [ defapt stiu foarte bine ce simt :-< ] Am vrut sa le demonstrez la toti ca eu pot singur. Ca pe mine nu ma doare [ defapt ma doare ] Am strans din dinti si am luat-o mereu de la zero. M-am inchis in mine si abia cand am fost singur in camera am dat drumul la lacrimi. Si nimeni nu a stiut. Am zambit chiar daca ma durea atat de tare incat nu puteam respira. Si am mers mai departe. Dar, ce rost mai are?
Acum nu vreau decat sa raman acolo jos si sa nu mai simt nimic [ chiar daca simt ]. Defapt in tot timpul asta poate ca nu cautam decat pe cineva caruia sa-i pese. Poate l-am si gasit insa nu mi-am dat seama. Poate e chiar in fata mea, insa ce rost mai are acum. Niciodata nu va fi suficient....
Oamenii pleaca. Chiar si EA va pleca mai devreme sau mai tarziu. Oamenii ranesc. Si chiar daca mi-am pus masca si am parut indiferent inauntru m-a durut....:-<
La finalul zilei tot singuri suntem. Unii mai singuri decat altii..... da iii pasa cuiva ? .. asa oameni indiferenti :-<
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu