The wrong ones can’t hurt you. It’s the right ones…they’re the killers

Nu ştiu de ce, mereu am avut impresia, că indiferent de ce se întâmplă între doi oameni care odată s-au iubit sau… nu, atunci când ieşi cu orgoliul mai şifonat decât inima, parcă… e mai uşor să depăşeşti momentul critic. Pentru că da, te-a inselat cu altul mai frumos/frumoasă, sau mai urâtă. Ambele situaţii te rănesc. Sau poate nu te mai iubeşte, poate niciodată n-a facut-o. Poate ai greşit tu, iar omul şi-a epuizat răbdarea. Şi iertarea. Poate nu se simte atras de tine, şi atunci orgoliul are mult de suferit. Te enervezi, iei foc, dar realizezi într-un final că s-a terminat şi treci mai departe. Pentru că ştii că orice ai face, situaţia rămâne neschimbată.

Dar ce faci atunci când omul care a plecat de lângă tine e exact cel care trebuie să fie acolo? Ce faci când niciunul dintre voi n-a greşit cu nimic? Când nu ai niciun motiv suficient de bun pentru care nu mai sunteţi… doi. Cum poţi lăsa în spate un om care ţi se potriveşte atât de bine şi care, mai ales, nu ţi-a făcut nimic? Nu poţi. Poţi doar aştepta ca durerea să treacă la un moment dat, durere care e infinit mai mare...

 Bănuiesc că există răspunsuri pe care n-o să le aflăm niciodată, oricât ne-am întreba. Ştiu, la fel ca voi, că nimic nu se întâmplă degeaba… doar că mi-ar plăcea, din când în când, să ştiu de ce…
De ce nu vrei sa mai iubesti ?
De ce nu ai încredere ? 
De ce crezi că a fost totul degeaba cand dădeam totul pentru tine?
De ce te mai iubesc acum ? dacă nu te iubeam niciodată nu te mai iubeam acum .. simplu ..nici măcar nu mă mai gandeam , dar uite ..
Crezi că a fost totul degeaba ? 
De ce sa uiţi toate momentele ălea --
De ce să nu fie bine ? 
... De ce nu*ţi dai seama ? .. ..