„Cum poți să nu mergi acasă de Paște?”
„Cum poți să nu te căsătorești cu ea după 10 ani?”
„Cum poți să te căsătorești cu ea după un an?”
„Cum s-a hotărât mama ta să facă încă un copil la vârsta asta?”
„Cum poți să nu simți cutare?”
„Cum poți să faci aia?”
„Cum poate să nu îți placă ailaltă?”
Cunoaștem oamenii și fraze de genul…
Cum?
Încă mă mai miră cum unii chiar nu înțeleg că suntem diferiți, că avem gusturi diferite, că urâtul unuia e frumosul altuia și ce emoționează pe unul până la lacrimi îl lasă rece pe celălalt.
Aud întrebările și mirările alea la tot pasul, adresate mie sau altora.
Fără a fi teribilist, nu am dorința de a fi în rând cu lumea; vreau să fiu în rând cu mine, nu să fac chestii doar pentru că 99% din populație crede că așa e bine. Încerc de fiecare dată când îmi expun părerea să subliniez că nu vreau anumite chestii pentru mine și atât; poate pentru alții e perfect (și poate de asta îmi sar în cap), dar dacă mie nu îmi place?
Nu numai mie mi se întâmplă… viața e plină de oamenii care nu concep altceva decât adevărul și gustul lor; și mai ales argumentele lor… de parcă viața o fi având vreo lege scrisă undeva, un 1+1=2. 1-ul care e trecutul tău nu e ca trecutul meu… iar 1-ul care e personalitatea ta, nu e personalitatea mea. Așa că avem 2-uri diferite.
—————————————————————————————————————————–
Ei se miră, eu mă mir… măcar e ecuația completă. Suntem toți mirați și nu ne înțelegem unii pe alții.
Iar apoi… apoi începem să ne judecăm…
Dar lăsăm judecata mai spre altă dată…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu