Când vreau să plec, plec, indiferent dacă eşti sau nu de acord. Şi dacă am ajuns la performanţa asta, înseamnă că am suficiente motive să o fac sau un singur motiv colosal.
Când vreau să rămân, rămân pe acelaşi principiu. Nu, nu împotriva voinţei tale, ci în acord cu voinţa mea. Rămân în umbră, până când vei înţelege de ce. Mai târziu, e nevoie să-ţi doreşti cu adevărat să rămân.
Când începi să mă cunoşti realizezi că egoismul meu nu e unul care lezează individualitatea celorlalţi. Deşi ţi se poate părea aşa. Paradoxal, e chiar invers. Ajută. Poate nu pe moment, dar ajută. Şi când deranjează prea rău, înseamnă că nu m-ai ascultat cu atenţie. Alegerea ta, bineînţeles.
Da, sunt egoist. N-am ştiut până nu demult. N-am ştiut să fiu şi nu sunt convins că azi ştiu să fiu cu adevărat. Dar învăţ. Învăţ egoismul de care am nevoie pentru a creşte. Ştiu că e greu să recunoşti, ştiu că mulţi se feresc să o spună, dar a fi egoist e dincolo de un dat al firii, o necesitate. Când nu merge până la extrem, categoric.
Da, mama şi tata m-au învăţat că nu-i frumos să fiu egoist. Că e frumos să împart tot ce am. Că e frumos să nu mă cert. Şi e frumos să fiu ascultător.
Că e frumos să nu răspund neîntrebat şi e frumos să învăţ mereu să fiu bun. Că e frumos să iubesc oamenii şi să nu-i rănesc niciodată cu preţul fericirii mele.
Încet, încet am învăţat pe pielea mea cum stă treaba cu altruismul şi egoismul. Am început să-mi las educaţia în pod, am folosit-o, dar n-am mai abuzat de ea. Am respectat-o, dar mi-am luat micile doze de egoism despre care mama şi tata nu mi-au spus că voi avea nevoie, pentru că trebuia să aprofundez singur. Şi încă mai am de învăţat.
Dacă mă judeci, nu înseamnă că nu-i corect ce gândeşti, ci doar că n-ai trecut prin asta. Când vei simţi, vei înţelege. Şi totuşi:
La analiza finală nu vei regreta nici o faptă făcută din dragoste sau altruism.
Tratează-i pe oameni ca şi când ar fi ce ar trebui să fie şi în felul ăsta îi ajuţi să devină ceea ce sunt în stare să devină .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu